
ACOPERIȘURI PREFABRICATE
CU CE TE PUTEM AJUTA?
Structura unui acoperiș poate fi mai simplă sau mai complexă, în funcție de deschideri, de numărul de pante, de grosimile și tipurile de termoizolații, de greutatea pe care trebuie să o suporte (tablă sau țiglă, cu sau fără panouri fotovoltaice, zăpadă) și în cele din urmă, de arhitectura și design-ul casei. Asfel, avem la îndemână mai multe soluții tehnice cu care putem realiza structura unui acoperiș: ferme din lemn, dulgherie tradițională folosind lemn lamelar sau grinzi cu zăbrele de lemn sau tip Posi-Rafter.
În oricare dintre variante, proiectăm structura acoperișului până la cele mai mici detalii, apoi debităm elementele din lemn în fabrică, le tratăm și apoi, după caz, producem fermele din lemn sau grinzile Posi. Ulterior, montajul devin un joc de lego, piesă cu piesă asamblăm acoperișul, cu operațiuni minime în șantier.

FERME DIN LEMN
Fermele din lemn sunt un produs foarte versatil cu care putem produce cam orice fel de acoperiș. Marele avantaj al fermelor este că putem obține deschideri de peste 20m și mansarde open space, fără stâlpi pe mijloc

GRINZI CU ZĂBRELE
Putem produce mai multe tipuri de grinzi, fie cu zăbrele de lemn sau cu zăbrele metalice - Posi Rafters - pe orice grosimi. Sunt foarte potrivite cu izolații suflate precum celuloză, fibră de lemn sau fulgi de vată bazaltică

DULGHERIE
În anumite situații un acoperiș tradițional este cea mai bună soluție tehnică, în special când vrem să avem căpriorii aparenți. Grinzile principale sunt dublate de cele secundare pentru grosimea optimă de izolație
CE SUNT FERMELE DIN LEMN
Fermele sunt ansambluri de bare sau zăbrele din lemn care deservesc ca structură de rezistență în cadrul unui acoperiș. Noi producem fermele din lemn prin tehnologia de prefabricare cu conectori multicui, folosim utilaje speciale de producție, ca de exemplu presă hidraulică cu care fixăm conectorii multicui în lemn și softuri specializate de modelare și calcul structura, pentru a atinge un optim din punct de vedere structural dar și de cost. Fermele sunt de mai multe tipuri și configurații, în funcție de tipul de acoperiș, dacă e șarpantă simplă sau mansardă.
Dar de fiecare dintre configurații, o fermă din lemn este alcătuită din următoarele elemente:

MAI MULTE DETALII DESPRE FERME DIN LEMN
Primim foarte multe întrebări despre subiectul ferme din lemn, motiv pentru care ne-am gândit să facem un material video dedicat. În clipul de mai jos vei afla mai multe despre ce sunt fermele din lemn, cum se fabrică dar și ce avantaje și dezavantaje au. Trecem în revistă cele mai des întâlnite configurații de ferme. Enjoy!
AVANTAJELE FERMELOR DIN LEMN
Spre deosebire de dulgheria tradițională, fermele au câteva avantaje și beneficii de necontestat. Primul este faptul că fermele sunt realizate în sistem prefabricat, într-o hală de producție, folosind utilaje și softuri specializate. Crește productivitatea, scad erorile iar costurile sunt predictibile, adică ce s-a agreat în deviz se va livra în șantier. În plus, la ieșirea din fabrică fermele sunt însoțite de un certificat de conformitate și controlul calității în baza EN1420 și o garanție de 10 ani.
Un alt avantaj este faptul că lemnul folosit în producție este uscat, rindelulit și tratat înainte de a fi pus în operă. Prin prefabricare, reușim de asemenea să recuperăm resturile de lemn de dimensiuni mai mici, care poate fi folosite ca zăbrele în producția altor ferme. Optimizăm astfel consumul de lemn. Pe lângă lemn, organele de asamblare, șuruburi, colțare, ancore chimice sau cuie striate, sunt și ele certificate și calculate conform eforturilor pe care trebuie să le suporte.
De asemenea, fermele sunt un sistem foarte versatil care se pretează în orice variantă de acoperiș. Nu am întâlnit încă situații în care nu putem respecta arhitectura folosind ferme. Mai mult decât atât, în cazul mansardelor, fermele au marele beneficiu incontestabil prin faptul ca elimină stâlpii intermediari și obținem astfel o configurație open-space.
De celaltă parte, acoperișurile tradiționale se fac exclusiv în șantier, cu lemn a cărui calitate nu este certă, din care rezultă multe resturi care nu mai pot fi folosite, iar elementele de prindere precum scoabele și mustățile de sârmă au rămas în urmă.
DEZAVANTAJELE FERMELOR DIN LEMN
Un dezavantaj, care este discutabil ar putea fi costul de investiție care este în general mai mare decât în cazul dulgheriei tradiționale. Dar sunt situații în care fermele sunt mai economice, în special în situațiile în care talpa inferioară înlocuiește planșeul peste ultimul nivel. Dar costul de investiție se justifică prin calitatea produsului.
Un alt dezavantaj este cel vizual în cazul în care structura acoperișului din lemn este aparentă. Conectorii multicui rămân vizibili și nu pot fi mascați, decât prin vopsire. Dar cu toate acestea, în unele situații nu este un impediment, cum e de exemplu Casa Costea, unde fermele au rămas aparente. Fermele mai au un dezavantaj în ceea ce privește partea de eficiență energetică și transfer de căldură. Zăbrelele de legătură dintre tălpile fermelor pot fi punți termice dacă nu sunt abordate corect și anulate prin detalii de execuție corespunzătoare.
TIPURI DE FERME DIN LEMN
În funcție de configurația zăbrelelor interioare, pot rezulta mai multe tipuri de ferme, destinate atât sectorului rezidențial, cât și industrial. De la șarpante simple cu 2 sau mai multe pante, la acoperiș mansardă open-space, fără stâlpi de sprijin în mijloc sau ferme din lemn pentru hale industriale.